O imparatie adevarata

   Sala era înaltă, cu bolţi şi arcade poleite cu argint, de care atârnau candelabre imense din aur şi pietre scumpe care străluceau de-ţi luau ochii în luminile mulţimii de lumânări care ardeau cu flăcărui albe şi nu galbene, ca cele obişnuite. La o masă lungă-lungă, încărcată cu tot felul de bunătăţi, erau aşezate câteva fete îmbrăcate în rochii de mătase albă cu nişte coroniţe strălucitoare pe cap iar în capul mesei stătea pe un jilţ înalt, mai înalt ca celelalte, un bărbat în vârstă, şi el cu o coroană pe cap, de pe umerii căruia curgea înspre pardoseala de marmură albă o mantie de un verde strălucitor. Lângă el, de cealaltă parte a colţului mesei, stătea un personaj ciudat, îmbrăcat în negru, care nu avea nici un fir de păr pe cap ori pe faţă.

"Spânul", mi-am spus eu, simţind un fior rece în piept, recunoscând imediat în ceilalţi meseni pe Verde-împărat şi pe fiicele lui. Spânul se întoarse către mine, care stăteam undeva, în colţul sălii şi-mi făcu semn cu mâna să mă apropii. Cu capul plecat către propriile-mi cizme şi cu moralul la pământ, m-am apropiat de masa pe lângă care o mulţime de servitori, apăruţi de nicăieri, începuseră să se agite.
 - Harap-Alb, îmi zise omul spân, autoritar - te urci pe calul tău nesuferit în această clipă şi-mi aduci salată din Grădina Ursului, cât de multă. Faci cum oi vrea dar să nu cumva să nu-mi îndeplineşti porunca! Altfel, te scurtez de cap cât ai zice "peşte"! Hai, întinde-o, slugă nevolnică!

  "Eu sunt Harap-Alb!" Uluit şi speriat în acelaşi timp, abia am mai auzit vorbele fetelor de la masă care îmi luau apărarea în faţa Spânului, în timp ce mă îndepărtam grăbit să dispar de-acolo. Ştiam ce va urma, doar cunosc povestea de dinainte să învăţ să citesc. Nu ştiu cum am ajuns la grajduri, dar am ajuns. Ştiu că bidiviul meu o să m-ajute, o să-mi vorbească şi o să mă încurajeze. Dintre toţi caii, al meu era cel mai frumos, gata înşeuat şi îmi amintea de caii aceia frumoşi din filmele cu Mărgelatu. Florin Piersic, cel care l-a interpretat pe...Harap-Alb.
 - Trebuie să mă duci la Sfânta Duminică, să culeagă planta aceea de somnoroasă, să facă o licoare şi să-l adoarmă pe Urs, i-am spus eu, mângâindu-l pe coamă.

El nu-mi zise nimic, doar fornăi viguros, ca un armăsar de rasă ce era. Nu prea mi-a convenit mie muţenia lui, nu se potrivea cu povestea, dar am urcat totuşi în şa şi am scuturat de frâu. A nechezat o dată lung şi a ieşit în trap din grajdurile împărăteşti apoi, făcând un salt, s-a avântat în văzduh. Ori calul mi-a vorbit folosind moderna telepatie ori eu mi-am vorbit în gând, din amintiri, nu ştiu, că eram atât emoţionat de looping-gurile pe care le făcea prin aer, de simţeam adrenalina şi-n vârfurile firelor de păr: "Te gândeai vreodată să atingi soarele cu picioarele, luna cu mâna şi prin nori să-ţi cauţi cununa?".

A coborât la un moment dat într-o zonă de clădiri cu pereţi şi acoperişuri din sticlă, prin geamurile cărora se vedeau tot felul de flori şi vegetaţie. Printre clădiri şerpuiau alei umbroase, mărginite de meri, vişini şi caişi plini de fructe.
 - Unde m-ai adus, prietene? Trebuia să ajungem la o căsuţă dintr-o pădure, la Sfânta Duminică, i-am reproşat eu calului.
 - La Casa Plantelor te-a adus! rosti o voce cristalină în spatele meu.

Întorcându-mă, am văzut o fată neasemuit de frumoasă, cu obrajii îmbujoraţi, buzele roşii ca cireşele şi părul negru, îmbrăcată în strai popular de sărbătoare.
 - Covera, spuse ea cu simplitate, întinzându-mi mâna.
 - Ha...rap-Alb, mă recomand eu, având un vag sentiment de vinovăţie.

Ea mă luă de mână şi, în timp ce-mi vorbea, mă plimba pe alei, printre ronduri şi parcele pline de verdeaţă şi legume, prin serele cu pereţii transparenţi.
 - Ai ajuns unde trebuie. Pe lângă seminţele fermecate de "salata ursului", am seminţe de tomate, de castraveţi, de spanac, de ridichi, de plante aromatice - cimbru, pătrunjel, mărar, coriandru, busuioc -  ardei, pepene, roşii, căpşuni şi multe, multe altele. Am şi butaşi de trandafiri, bulbi de gladiole şi de dalie. Şi pomi fructiferi de toate soiurile şi viţă de vie...am tot ce înseamnă grădină. Doar spune-mi ce vrei şi vei avea.

 - Salată vreau, în primul rând, am spus eu.
 - Câtă poate duce calul tău o să ai. Eu te-aş sfătui să-ţi faci propria grădină, îţi dau eu tot ce-ţi trebuie: unelte, îngrăşăminte, plante, pomi...Chiar şi o mică crescătorie de animale poţi înjgheba, dacă vrei. Îţi oferim şi sprijin teoretic, sfaturi şi indicaţii de la specialişti în aceste domenii...Aceasta este o adevărată împărăţie, împărăţia unui alt Verde-împărat, diferit de unchiul tău pe care vrei să-l moşteneşti.

Undeva, într-un buzunar, am găsit o punguţă cu bani de aur. I-am întins-o fetei:
 - Uite, vreau să plătesc.
Ea luă o monedă de acolo şi-mi înapoie punga.
 - Doar atât costă tot ce îmi recomanzi? am întrebat cu mirare.
Ea zâmbi:
 - Nu sunt Ursul care stăpâneşte grădina aceea în care poţi plăti şi cu viaţa. Mă numesc Covera, ţi-am spus. Eu am o altfel de grădină.
Zâmbetul ei frumos începu să se piardă într-o ceaţă alburie şi...m-am trezit.


Lângă mine, în pat, era cartea lui Creangă din care i-am citit cu o seară în urmă copilului meu "Povestea lui Harap-Alb". Înainte de asta, vreo două ore am cercetat site-ul Covera.ro urmărind mulţimea de produse de acolo, necesare în grădinărit şi gospodărie. Am făcut o comandă măricică pentru că vreau să-mi creez o împărăţie..."Dumnezeu să ne ţie, căci cuvântul din poveste, înainte mult mai este!". Vorba lui Creangă!

Sursa imagini: internet

Gradina, suflet si primavara

  Bunică-mea are o vorbă: "Cu o floare nu se face primăvară.". Aşa o fi, mă întreb eu, dar cu mai multe? Cum să nu fie primăvară dacă grădiniţa este plină de flori, fie şi într-o zi friguroasă cu ploaie? Rondurile multicolore înflorite aduc primăvară în suflete chiar dacă petalele sunt strânse iar ploaia se prelinge pe tulpinile de un verde-crud bacovian. Bine, ştiu că zicala din bătrâni "bate" de fapt într-o altă direcţie decât cea literală dar, nu ştiu de ce, parcă nu îmi sună mie bine în urechi auzind-o.

Bunica mea este, ca toţi înaintaşii şi strămoşii ei, o grădinăreasă înnăscută. Este o maestră în grădină cum este şi în bucătărie, cum este şi în ograda cu animale. Bine, animalele şi păsările de curte pe care le mai are acum sunt mult mai puţine decât cele pe care le avea, tânără fiind. Nu mai are caii, vacile şi oile pe care le avea odată, demult.
 - Sunt bătrână, maică, nu mai am vlaga pe care o aveam pe vremuri, nici io nici tac-to mare. Şi la ce-mi mai trebuie acum, când voi, copiii şi nepoţii, locuiţi cu toţii la oraş? Nouă ne ajunge un ouşor, acolo, o buruiană, o fasole şi-un cartof... zicea ea odată, stând pe prispa casei, cu mâinile în poală, privindu-mă cu ochii aceia albaştri de o blândeţe cum vezi doar la mieluţii aceia care ies pentru prima oară pe imaş în prag de primăvară.
 - Aşa e, mămăiţă, am aprobat-o eu, aruncându-i apoi o provocare: atunci de ce te chinui să creşti cincizeci de găini, zece gâşte, doi porci şi douăzeci de raţe, ca să nu mai vorbim şi de cei trei câini şi de pisicile alea vărgate, care seamănă una cu alta de nu le-am ştiut niciodată numărul?
 - Tot pentru voi, maică, să aveţi şi voi de unde lua, când veniţi la sfârşit de săptămână, una-alta de la noi, că pe-acolo pe la oraş nici legumele şi nici carnea din magazine n-au gust. Iar bietele dobitoace, câinii şi pisicile, s-au pripăşit pe la noi prin curte aduse de soartă de pe cine-ştie-unde. Câinii apără ograda de hoţi iar pisicile...ce să-ţi spui? Nu mai e picior de şoarece, aşa de vrednice sunt, bietele de ele! Tu zici aşa dragul mamii, da' şi ţie ţi-s drage, că doar mereu mi-aduci saci cu mâncare, de-aia de animale, de se ling dobitoacele pe bot mâncând şi care mai şi costă o căruţă de bani.
 - Le iau de la Covera, mamaie, ăsta e un magazin care are toate pentru o gospodărie la cele mai mici preţuri din ţară, am informat-o eu, cu aere de atotştiutor. Are acolo de toate, de la seminţe de legume, flori, cereale, la hrană pentru toate animalele şi scule pentru ferme şi grădini.. Până şi accesorii pentru prisaca de albine are acest magazin.
 - E la voi în oraş magazinu-ăsta? întrebă bunica, punându-şi o mână la gură, a mirare. Că tare aş vrea să mă iei şi pe mine acolo, să-mi cumpăr seminţenii de legume şi bulbi de flori, că pe-aici sunt aşa de scumpe de parcă ţi le-ar sădi şi uda ei!
Am zâmbit de mica ei revoltă şi i-am spus, pregătind o "bombă":
 - Hai la magazin, bunico, în camera mea...

Suntem în camera mea, amândoi, eu şi bunică-mea, la masa pe care am aşezat laptop-ul deschis pe pagina site-ului Covera.ro. Ea, bineînţeles că are mâna dreaptă la gură, aşa cum fac femeile de la ţară când sunt uimite.
 - Uite, mamaie, de care seminţe vrei? o întreb eu.
 - P-ăsta, p-ăsta şi p-ăsta. Şi p-ăsta. Şi ăsta, o fi scump?

Degetul bunicii se plimbă de la un produs la altul, de la o imagine la alta pe ecranul computerului. Îşi alege seminţe de morcovi, spanac, cimbru, dovlecel, pătrunjel, bulbi de gladiole şi dalie. Este încântată de acest magazin care i-a intrat în casă doar ca ea să poată cumpăra ce-i trebuie la preţuri accesibile oricui. În ochii albaştri ai bunicii mele dragi văd cum străluceşte un cer de primăvară.

Sursa poza: internet

Poveste de iarna

 Prognozele meteorologice fuseseră greşite. Alexandru vedea acum foarte clar acest lucru, cum, la fel de clar, vedea armata fulgilor de zăpadă care-i loveau parbrizul cu o încrâncenare de parcă voiau cu tot dinadinsul să-l facă fărâme. Primii fulgi îl bucuraseră, chiar făceau autentic acest Ajun de Crăciun în care nu mai spera să vadă zăpadă din pricina probabilităţilor emise la televizor. "În fond, de-aia îi zice timpul probabil..." se gândi el.
"...probabil va fi aşa cum zic ei, cei de la meteo...sau nu." Zâmbi în timp ce acţionă maneta din dreapta volanului pentru a mări viteza de acţiune a ştergătoarelor de parbriz.

Foşni ceva în dreapta lui, pe scaunul pasagerului şi întoarse privirea către Andreea, soţia lui, care tocmai deschidea ochii.
 - Ce frumos! exclamă ea privind somnoroasă tabloul hibernal. Câtă zăpadă s-a aşternut! Şi brazii sunt încărcaţi, uite, acolo în vale, ce frumoşi sunt!
 - Este foarte frumos... mormăi el, numai să ajungem odată! Am vorbit la telefon cu Dan, în timp ce dormeai. Au ajuns cu toţii de câteva ore, ne aşteaptă şi mi-a spus că la ultimele ştiri meteorologii şi-au schimbat "probabilităţile"...o să ningă abundent în munţi.

Închiriaseră pentru câteva zile o cabană în frumoasa staţiune montană împreună cu câteva familii prietene, pentru perioada sărbătorilor de iarnă.
 Drumul se pierdea tot mai mult în decorul alb, doar gri-ul din partea de jos a parapetului scund de beton care mărginea pe stânga şoseaua îl mai ajuta să poată urmări traseul şerpuit. În dreapta se înălţa un perete interminabil de piatră întrerupt la intervale mari de intrânduri în munte, servind la parcarea autoturismelor, care lărgeau pe mici porţiuni de drum banda din dreapta pe care rula autoturismul. Dacă Andreea tot se trezise, Alexandru porni aparatul radio care invadă interiorul cu acorduri de colinde.
 - O adevărată atmosferă de sărbătoare! exclamă Andreea, încântată.
Nu ţinu prea mult momentul, că radio-ul începu să fâşâie.
 - S-a dus şi semnalul şi atmosfera, glumi tânărul. Putem pune un CD.

După câteva minute ninsoarea deveni atât de deasă încât şoferul abia mai zărea la doi metri în faţa maşinii.
 - Nu se mai vede nimic aşa că facem o pauză, trebuie să trag pe dreapta până se mai potoleşte.. riscăm să plonjăm în prăpastie, hotărî bărbatul.
Văzu o parcare şi, trăgând uşor de volan, duse maşina într-acolo. Imediat, autoturismul se cutremură, se înclină pe partea dreaptă şi se opri.
 - Ce s-a întâmplat? întrebă fata, speriată.
 - Cred că ne-am împotmolit, oftă soţul ei, şi, deschizând portiera, ieşi. Se învârti de câteva ori pe lângă maşină, se aplecă la roţi, verifică şi apoi vru să se îndepărteze puţin să cerceteze zona. Simţi brusc cum piciorul îi alunecă, apoi se duce în gol.
 - Alexandru! ţipă fata ieşind şi alergând către el.
 - Ai grijă! o atenţionă Alexandru. Sunt tot felul de gropi pe-aici!.
 Îşi scoase cu greu piciorul din crăpătura în care călcase, ajutat de tânăra care, îmbrăcată subţire, începuse să tremure..
 - Nu mi-am rupt piciorul, n-am nimic, am alunecat... mi-am rupt decât pantoful. Calitate proastă!  Hai în maşină că ne transformăm în iceberg-uri, o îndemnă el, zâmbind cu amărăciune.

Intrară în autoturismul naufragiat în şanţ şi începură să analizeze datele problemelor nou apărute.
 - Nu mai e mult...vreo trei-patru kilometri de mers pe drumul naţional şi vreo doi de urcat pe un drum în pantă. Floare la ureche pentru doi tineri...încălţaţi corespunzător, cu bocanci de munte. Pentru unii încălţaţi de petrecere, foarte greu. Pentru unii fără încălţări, ca subsemnatul, imposibil, făcu Alexandru haz de necaz.
 - Hmm, nu e chiar aşa, spuse Andreea, privindu-l cu subînţeles. Ştii, am putea telefona să vină cineva să ne ia de aici cu vreo maşină de teren.
 - Dacă există vreo maşină de teren la cabană, dacă ar exista vizibilitate, dacă ar exista semnal la telefonul mobil, îi replică el arătându-i demonstrativ display-ul strălucind al smartphone-ului.
 - Ne rămâne, se pare, doar soluţia unei plimbări romantice prin zăpadă...concluzionă Andreea, oftând teatral.
 - ...în picioarele goale, completă pe acelaşi ton soţul.
 -  Ai uitat de perechea de papuci din geanta de voiaj, aşa că nu eşti chiar desculţ, râse fata şi, întorcându-se către bancheta din spate, dădu o păturică la o parte, luă un pachet mare şi i-l puse în braţe. La mulţi ani! Uite, a venit Moşul cu câteva ore mai devreme.
Plăcut surprins, Alexandru deschise pachetul. Din cutia voluminoasă, plină cu beteală strălucitoare şi bombonele de ciocolată învelite în staniol el scoase o pereche de...ghete de munte. Şi încă una de pantofi.
 - Modelele pe care mi le doream! Uite, calitate! Ăştia da pantofi! Ce surpriză mi-ai făcut, dragostea mea!
 - Moşul, nu eu, îl corectă ea. Pentru că anul ăsta ai fost cuminte...atât cât a trebuit.
Bineînţeles că Alexandru a coborât din maşină încălţat doar cu un singur pantof, în zăpadă şi a scos la rândul lui din portbagaj un pachet pentru ea, cadou de la Moş Crăciun - o pereche de pantofi cu toc înalt, de o eleganţă deosebită şi o pereche de ghete.

S-ar fi putut vedea apoi în acea parcare montană, prin ninsoarea deasă, imaginea unui autoturism eşuat, cu motorul pornit, în prag de seară, acoperit aproape în totalitate de zăpadă, în care licăreau două lumânărele pe bord şi în care se zăreau două siluete ciocnind cupele de şampanie.

Două ore mai târziu, în living-ul cabanei, lângă şemineul în care arde un foc vesel, Andreea şi Alexandru se încălzesc cu un ceai fierbinte, înconjuraţi de prieteni.
Dan, vărul lui Alexandru, îşi toarnă vin în pahar, după ce le-a ascultat păţaniile şi ridică un toast:
 - Cu aşa încălţăminte, nu mă mir că aţi răzbit muntele şi viscolul! Păi nu cunoaştem noi încălţămintea de la WalkIn? Hai să fie într-un ceas bun! La mulţi ani!

Sursa imagini: internet

Cadoul

 

Îl văd venind dinspre casă pe fratele meu, venit în vizită de ziua mea. Eu sunt în grădina căreia îi acord tot timpul meu liber. Sunt treaz de la cinci dimineaţa, n-am mai avut somn şi am ieşit să plivesc florile.
 - Bună dimineaţa, la mulţi ani, măi agricultură! îmi zice el, zâmbind superior, cu acel zâmbet al orăşeanului care a venit în vizită la ţară, la rudele care au rămas la inferiorul nivel al rădăcinii prinse adânc în pământul moştenit de la strămoşi.
Are în mână o tăviţă pe care sunt aşezate două ceşti de cafea aburinde şi pe care o întinde către mine. Iau o ceaşcă şi îi mulţumesc pentru urare.
 - Îţi place, nu? întreb eu aşezându-mă pe o buturugă lăsată "strategic", pe post de scăunel, într-un colţ al grădinii, şi sorb cu zgomot din cafeaua fierbinte. Domnu' tehnologie...? adaug ironic.
 - Da, i-ai dat formă frumoasă. După cum ştii, eu niciodată nu m-am prăpădit după flori, legume şi alte d-astea dar...e frumos.
Priveşte de jur-împrejur, înspre rondurile de lalele, de crini, de trandafiri care încă n-au înflorit, pe care tocmai le-am terminat de săpat, apoi către mine, sorbind din cafea.
 - Acolo, îi explic eu, arătându-i cu degetul, or să fie brazdele de castraveţi şi de roşii. În partea cealaltă vor fi pepenii verzi, lângă ei - pepenii galbeni.

 Dincoace morcovii şi ceapa iar acolo verdeţurile: salata, spanacul, pătrunjelul şi mărarul. Vreau şi câteva fire de cimbru şi busuioc. O să-mi comand de pe Covera seminţele. Răsadurile de roşii şi castraveţi deja cresc în răsadniţă, o mare parte din ele o să le sădesc în solar în următoarele zile. A fost o primăvară rece după o iarnă interminabilă şi am cam întârziat cu lucrările, din păcate...Te plictisesc? îl întreb eu, amuzat oarecum de căscatul prelung al fratelui meu mai mare.
 - Nu, dar ştii, răspunde el, amuzat la rândul lui, îţi răceşti gura degeaba că şi aşa îmi intră pe o ureche şi-mi iese pe alta.
 - Dacă te-ar auzi cineva, ar zice că te-ai născut la oraş, nenicule! îi spun eu. Ai uitat cum era când ne duceam la praşilă la porumb?
 - Cum aş putea să uit coşmarul vieţii mele? Căldurile alea insuportabile de pe câmp, setea pe care nu o puteam potoli deloc cu apa încălzită de soare şi acea unealtă nenorocită de tortură care se numeşte "sapă"...cum aş putea? Hai, frăţioare, în casă că a început să ardă soarele, zice el, ridicându-se. Şi ai musafiri veniţi de departe timp de trei zile aşa că las-o mai moale cu munca!
Face un pas şi calcă exact în "gura" săpăligii mele a cărei coadă îl plezneşte cu putere peste genunchi.
 - Te-a auzit, îi spun eu, râzând în hohote. Înjur-o acu'! Ca ăla din banc, care îi uitase numele.
 - Bancu' ăla era cu grebla, nu cu sapa şi n-o înjur că io-s de vină! zice el. frecându-se pe genunchi. Bine măcar că nu e d-aia mare, că-mi spărgea nasu'!

  Suntem în camera cea mare, cu toţii, toată familia, în jurul mesei. Bunici, nepoţi, fraţi, cumnate, mai puţin  frate-meu şi cu mine, aflaţi într-un colţ. Eu, fascinat de cadoul primit de ziua mea: o "paporniţă" plină cu seminţenii în pliculeţe, cutii, cutiuţe.
 - La mulţi ani, frate! îţi place cadoul? întreabă el, retoric.
 - Mai întrebi! zic eu. Cred că te-a costat o grămadă de bani toată averea asta!
 - Mmmm...nu chiar aşa...preţurile la Covera sunt foarte bune...
Mă vede că fac ochii mari:
 - Ce te miri aşa? Am reţinut de unde îţi faci tu cumpărăturile, şi tot urmăresc de multă vreme site-ul lor, Covera.ro. Am cumpărat toate astea în tranşe, unele la diverse promoţii. Seminţe de toate soiurile, de legume, uite - castraveţi, roşii, morcovi, varză, ridichi - plante aromatice, insecticid, conectori pentru irigat. Colacul de furtun este în portbagajul maşinii. Era timpul să-l schimbi, că al tău nu ştiu cât te mai ţine. Uite, aici sunt bulbi de dalie şi gladiolă.
 - Nu ştiu cum să-ţi mulţumesc! spun eu fâstâcit.
 - Ştiu eu cum. Închinând un pahar de vin de astă toamnă, căpşunică de-aia aromată. Hai să trăieşti şi la mulţi ani!

Valsul amintirii

În palma mea ţin mâna ei cea caldă,
Iar paşii mei în paşii ei se scaldă,
Se-amestecă-ntr-un tot, un amalgam
Ce picură pe cord balsam.

Valsăm tăcuţi şi eu mi-aduc aminte
De paşi făcuţi demult cu-o încălţăminte
Veche şi rea, ce mă rodea la gleznă
Dându-mi dureri şi strâmbături în beznă.

Îi spun:" Iubito, tu îţi aminteşti
De acea seară-a noastră din poveşti,
În care noi ne-am început viitorul
Şi era cât p-aci să-ţi rup piciorul?

Era o seară dulce, -nmiresmată,
Când am dansat cu tine prima dată...
Pantofii mă strângeau şi zâmbeam fals,
Dar noi zburam pe-o aripă de vals.


Când, din neant, venit-a nenorocul
Eu te-am călcat, rupându-ţi-se tocul.
La braţ am mers, emoţii-mi spărgeau pieptul,
Eu, şchiopătând de stângul, tu, de dreptul.

Eram şi noi mai tineri şi n-aveam
Site-uri online. Atunci ne permiteam
Doar vechituri şi "ştifturi" la-ncălţări,
N-aveam nici bani, n-aveam nici provocări.

Astăzi, maturi, cu mintea luminată,
(Dar tot frumoşi, cum eram altădată),
Nu mai cutreierăm de zor boutiq-uri
Să încercăm tot felul de nimicuri.

Comod, pornim computerul puţin,
Şi căutăm, online, un magazin,
Cu-ncălţăminte bună şi comodă,
În pas cu noi tendinţe ce-s la modă.

Sincronizaţi, dansăm pe ring agale,
Tu - zâna mea-ncălţată în sandale,
Îmi dai un zâmbet dulce.. şi eu tac.
Eu, zeul tău, purtând pantofi de lac.

Sursa imagini: internet

Pantofii cu dragoste

    Mergea pe stradă la câţiva metri în faţa mea. Suplă, fără să fie slabă, îmbrăcată într-o hăinuţă subţire de piele neagră, aşa îmi părea la lumina felinarelor electrice stradale care se aprinseseră timid de câteva clipe, păşea vioi printre bălţile rezultate din parteneriatul ploii de primăvară (ce încetase de vreo zece minute) şi gropile din trotuarul construit pe vremea când tata o ducea pe mama la cofetărie şi când încerca, cu mari eforturi, să-i fure un sărut pe întuneric la filmele cu Gianni Morandi. Eram fascinat de gambele ei frumoase şi de mersul ei rapid, aproape acrobatic - mi se părea, din pricina tocurilor înalte ale pantofilor eleganţi. Unde mai văzusem eu pantofii ăştia? Sau ceva asemănător...parcă aceia erau un pic diferiţi..? Nu, nu puteam să-mi amintesc deloc. "Ba da, ştiu!..." Mi se lumină mintea deodată! Pe site-ul acela, acolo unde am căutat încălţăminte, eu şi consoarta mea, şi ne-am cumpărat câte două perechi de fiecare. Trebuie să recunosc că mai mult ea a căutat, derulând pagini şi modele pe site-ul acela atractiv, şi îmi arăta când un model, când altul, care de care mai frumoase. A trecut ceva timp de atunci iar ghetele şi pantofii mei, aleşi de "aleasa" vieţii mele, sunt buni şi în ziua de azi, deşi i-am tot purtat.

  "Nu mai e mult până acasă!" mi-am spus eu cu oarecare regret, admirând în continuare, prin semiîntunericul amurgului, superbele picioare încălţate în pantofii cu toc care mi-au deşteptat amintiri.



Silueta stăpânei lor îmi aminti de Marilyn Monroe în scena de pe peronul gării din filmul "Unora le place jazz-ul". Aceleaşi mişcări vioaie şi aceleaşi forme apetisante. "He-he..., îmi spusei eu, zâmbind vag, dacă aş mai avea douăzeci şi cinci, treizeci de ani cât are fătuca asta, mai-mai că aş intra în vorbă cu ea. Dar gata, s-a dus, am sărit binişor de patruzeci, tre' să stau în banca mea. Cum de n-am profitat de vremurile alea, nu ştiu, că doar aveam ceva succes la frumuseţi...mi-a trebuit însurătoare devreme. Acu' mă uit. Şi rămân cu uitatul."  Îmi fac apoi, singur, autocritica: "Draga mea dragă o fi ajuns, cred, acasă, mă aşteaptă, se gândeşte la mine iar eu mă uit după prospături. Să-mi fie ruşine! "

Totuşi, privirea mea era atrasă ca un magnet de dresurile încălţate în pantofii aceia eleganţi.

"Avea un picior, foarte uşor
 Şi c-o botină, de cea mai fină
Am fost tentat de-aşa vânat
De-o pulpă rondă, de-o nimfă blondă!"

îmi sună în minte melodia lui I.D. Ionescu din revistele de altădată şi mă făcu să zâmbesc, văzându-mă în pielea protagonistului din cuplet, care-şi urmărea fără să ştie propria soaţă, cu gânduri necurate.
N-am terminat de zis în gând: "Ce-ar fi să se oprească în faţa...", că "nimfa" se opri în faţa porţii noastre.


Sunt îndrăgostit din nou. De soţia mea. Cea mai frumoasă femeie, mamă şi soţie din lume. Cum de am putut să regret, chiar şi pentru o clipă, o tinereţe pierdută cu aşa comoară în casă, nu ştiu. Cred că noi, bărbaţii, suntem, unii dintre noi, chiori şi orbi, ca să mă exprim elegant. Doar pentru că şi-a dat o nouă formă la păr, să nu-i recunosc silueta? Ea spune că pantofii cei noi cumpăraţi online, m-au făcut s-o văd altfel, pentru că sunt foarte comozi, chiar dacă au tocuri înalte. Da, i-am povestit, ce vă miraţi aşa? Are şi simţul umorului, pe lângă alte calităţi şi întotdeauna a fost înţelegătoare. Ştiu asta, că altfel riscam "să nu mai mănânc ciorbă caldă" cum spune bătrânul meu.

În seara asta avem program de shopping. Vreau să-i cumpăr o pereche de sandale. Ea deja mi-a comandat o pereche de pantofi seara trecută, să-mi facă o surpriză. O să-i probez, şi dacă nu-mi place cum îmi vin o să-i schimb cu o altă mărime.

Îmi iubesc soţia. Când omul simte că ceva îi aparţine are tendinţa să nu mai pună atâta preţ pe "avuţie". E a lui şi gata. Doar atunci când o pierde realizează valoarea de neînlocuit pe care a pierdut-o şi încearcă, prea târziu de cele mai multe ori, să o recupereze. Eu, datorită unui mers atrăgător pus în valoare de nişte pantofi comozi şi eleganţi, am realizat încă o dată cât sunt de bogat.




Sursa imagini: internet

Album de viata

Privesc, stând în cerdacul vechi,
Cum răsăritul se strecoară
Prin frunze, ca odinioară,
C-un tril ce-mi picură-n urechi
A primăvară.

"Păcat, păcat de-aceste clipe
Care se duc înspre trecut...
E timpul pentru-un început!"
A prins acum să se-nfiripe
Un gând plăcut.

Amicii mi-au recomandat
Un magazin ce-are de toate,
Oferte diversificate
(La preţuri bune, garantat!)
Şi seriozitate.

Comanda e livrată prompt
A doua zi îţi vine-acasă,
Căci firmei de clienţi îi pasă...
Reduceri mari la orizont,
Şi marfă-aleasă.

O imprimantă, un aparat
Pentru pozat şi pentru clipuri...
Cu peisaje şi dragi chipuri
Păstrez de-acum cu-adevărat
Clepsidre şi nisipuri.

Îmi cumpăr şi-un calculator
Să le stochez într-o arhivă,
A vieţii mele perspectivă
În timp şi spaţiu, călător,
Deopotrivă.

În timp de-aş merge, aş poza
Păstorul dac şi a lui turmă
Cu zeci de secole în urmă,
Şi de pe-un mal, pe Bistriţa,
Plutaşi la cârmă.

Cu ABD este-nceputul
Unei noi vieţi, călătoria
În vremuri vechi şi bucuria
De-a imortaliza trecutul,
Copilăria.

Primavara olteneasca

- Alo? Tu eşti, nepoată? Sunt io, Fănică de la Poiana, unchiu-tu...Mă auzi? Şi io te auz foarte bine că îmi luă fiu-meu ăl mare de se-nsură acolo la voi, la Bucureşti, un tilifon d-ăla nou, mobil, că zîsă el că ăsta ce-l avuserăm noi pân' acu', ăla cu fir - fixu', de,  îmbătrâni... "moral"...
Acu ce-o însemna asta, io nu ştiu, da' bănui, cu mintea mea de om bătârn de la ţară, că e depăşit de vremuri. De vremurile astea noi, cu tihnologii de ultimă generaţîie, cum le place la de-alde ăştia de pe la tilivizor să zîcă. Aşaa, cum îţi spusăi, te auz foarte bine de parc-ai fi aci, de partea ailaltă a mesei.
Îl cumpără de la un magazin de-i zîce Evomag, care e foarte cunoscut pe la voi p-acolo, cică are de toate, şi telivizoare de-alea mari ca la cinemotograf, şi aspiratoare şi cuptoare d-alea ilectrice care încălzăsc ciorba în două minute, maşini de cusut...Mă fata tatii, are până şi aparat de făcut pâine, mă! Nu ştiu dac-o fi ca pâinea noastră-n ţăst, da' tare aş vrea să văz cum iese pâinea de la un aparat cu curent ilectric.

Io te sunai pe tine, că pe fiu-meu nu prea-mi vine să-l întreb câte alea toate, să vorbesc cum vorbesc cu tine, că prea face pe deşteptu' cu mine. Tu, fata soră-mii de la Bucureşti, de mică ai tras către noi, sânge de olteancă, de!.. care apă nu se face, în toate vacanţele şi io ţînui la tine ca la fiica pe care n-o avui. Ăsta al meu, marele, către oraş, tu de la oraş către ţară. Ăla micu' se-nsură anu' trecut, dupe cum ştii, la Calafat, se mărită mai bine zis, şi se dete cu socră-su şi soacră-sa, de nu mai ştie de părinţi, de parcă-l crescu ăia, fir-ar starea lui a dracu'!
Aia e, aşa e viaţa asta, sucită ca fusu' când se-nvârte firu' de lână pe el, când într-o parte când în alta. Stai să-ţi spui ce mi se-ntâmplă, că uite cum o dau din sârbă-n vals!

Acu' vreo...două zile să fie?.. sau trei...? Aaşa...sâmbătă, veni pe la mine Dumitrică al lu' Ţărănistu' de-o ţine pe Tanţa lu' Costache al lu' Făsui, verişoara cumnati-mii Reta, croitoreasa, de-l ţine pe Stănel al lu' Brăbete, consilieru'... ăla care era gestionar la cooperativă pe vremea lu' împuşcatu', de făcu cinci luni de închisoare că i se lipi de palme vreo douăj' de mii din banii statului şi azi face politică...păi da, că vrea el să fie primar, auz...
Ne aşezarăm noi la o ţuică şi dintr-una într-alta, o dădurăm în politică.
Ăsta, Dumitrică, e al lui Ţărănistu' numai dupe poreclă, de la ăl bătârn al lu' ăl bătârn care era înscris la ţărănişti pe vremuri.
A fost şi Dumitrică la ei vreo câţiva ani dupe revoluţie,coleg de partid cu Stănel, da' "fusă-fusă şi să dusă" cum zîcem noi, oltenii şi cum zicea pe la tilivizor Mărin al lu' Juvete de la Băileşti, când eram şi io mai tânăr, de aveam copiii mici şi el apărea de Anul Nou. Acu', dacă ţărăniştii să dusără care-ncotro, şi mai mult în jos, Dumitrică şi cu Stănel să mutară la ăştia care sunt azi sus. "C-aşa-i în tenis", vorba lu' Caragiu, tot pe la imisiunile de Anul Nou de pe vremuri.

Îmi zîsă el multe. Că ar trebui să-l susţin pă alde Stănel la alegeri, că io-s bine văzut în comună, ca om gospodar şi cu capul pe umeri, că am de câştigat dacă mă "implic", că ei sunt o echipă "competentă" şi tot aşa o ţinu preţ de vreo şapte-opt ţuici, de-mi făcu capu' călindar de pus în părete.
"Citeşte presa, domnule Ştefan, informează-te, intră pe internet şi tu, pă publicaţiile onlain ale partidului!"
Şi plecă, după ce mai dete peste cap vreo două păhărele. El plecă, cam pe două cărări, de era cât p-aci s-o ia pe poarta grădinii în loc s-o ia p-aia înspre drum. Îl ajutai, mă-ntorsei în curte şi mă aşezai pe o buturugă şi pe o grămadă de gânduri.


"Domnule Ştefan!" Auzi mă nepoată, la el! Nu mai eream "bă Fănele", eram domnu' Ştefan!
"Onlain"! Io ştiu că asta e despre internetu'-ăla care spune de toate alea ălora care bat în butoane de dimineaţă până seara cum bătea Toni Iordache-n ţambal. Şi dacă şi Dumitrică ştie d-astea, iel, care la şcoală era primul din coadă iar în ziare şi reviste se uita doar la poze, trebuie să învăţ şi io.

Ca să fiu informat. Nu ca ăla, Apostol, din filmu' cu Pădurea spânzuraţilor. Uite, ca Ilie Moromete, de exemplu! Io vreau să ştiu, să cunosc ce se întâmplă în lumea asta mare.
Nu pentru politică. Doar aşa, d-al dracu', să nu fiu mai prejos decât unii care-ncearcă să pară ce nu sunt.
Până una alta, uite la ce mă gândii, ca să nu mai lungim vorba, că "vorba lungă, sărăcia omului": Te duci tu la Evomag acolo, la Bucureşti, laa... la magazin, de! şi-mi comanzi un calculator d-ăla cu ecran mai mare, dă-i zîce monitor, că io nu vreau loptop cum are fi-miu, că e aşa de subţirel că mi-e să nu-l sparg cu mâinile mele obijnuite cu toporu, şi nici n-am nevoie să-l car cu mine în ogradă la animale, la coasă sau la pădure, cum face odrasla mea a mare când se duce la "pifnic" la iarbă verde şi-şi ia tehnologia cu el!

Io îl stabilesc în casă la o masă şi gata, acolo-i locu' lui! Şi nişte difuzoare d-alea mari, sisteme audio cum le zîce, că dacă e rost de vreo petrecere ori vreun musafir, să le pun să strige o hăulită oltenească d-aia c-a lu' Măria Ciobanu să s-auză până-n capu' satului! Aia e! Cică poţi sa dai comandă şi telefonic, sau de pe calculator, văzând pozele, da' io zic să te duci pân-acolo, că ce vezi cu ochii e sfânt. Şi alegi tu ce ştii că e mai bun, că  preţu' e mai bun decât la alte magazine.  Mai ales că se fac oferte şi reduceri.
 Aşa, fata tatii!
Să vază ăştia că şi Fănică al Lenii lu' Grendea începe primăvara cu tehnologie nouă!
Iete la ei!




Am scris acest articol cu mult drag, ca un omagiu adus marelui nostru Amza Pellea!


Surse foto: internet

De Florii, pe un camp de vis

E o seară de sărbătoare. Soţia mea, cu un caieţel roz în mână, îmi spune:
 - Ia uite ce mi-a dat dulceaţa să citesc!
Îl iau şi citesc:

"Astăzi a fost o zi specială. Am primit cadou de la mami şi de la tati laptop-ul pe care mi-l doream de foarte mult timp. M-am trezit de dimineaţă împreună cu Pufy, căţelul meu de pluş care-mi este cel mai bun prieten de când aveam doi ani, şi i-am spus că am visat foarte frumos. El mi-a răspuns că este sigur că această zi va fi o zi bună dacă am visat frumos. Deşi el nu m-a întrebat ce am visat, pentru că este un căţel discret şi cuviincios, eu i-am povestit. Eram pe un câmp însorit, plin de tot felul de flori frumos colorate în toate culorile curcubeului şi iarbă, în aer zburau fluturi şi printre flori alergau căţeluşi, pisicuţe, iepuraşi, pui de căprioară...tot felul de animăluţe drăgălaşe. Se jucau cu mine, ne alergam unii pe alţii şi când ne prindeam ne tăvăleam prin iarba moale. Eu mângâiam pisicuţele, căţeluşii şi iepuraşii iar ei erau fericiţi ca şi mine. Este cel mai frumos vis din viaţa mea!

În sufragerie am găsit pe masă laptop-ul, gata pornit, şi pe monitor era o imagine extraordinar de frumoasă cu un câmp înflorit pe care alergau animăluţe drăgălaşe! Mi s-a împlinit visul! N-am crezut că o să vină atât de curând ziua când am să înlocuiesc tableta cea veche cu un laptop.

Mi-a explicat tati mai târziu că a prins o promoţie la Evomag ( magazinul de unde mi-a cumpărat şi tableta acum un an) şi i-a cumpărat şi lui mami un robot de bucătărie. Doar a venit aprilie, zice el, şi trebuie să facem curăţenia de primăvară în bucătărie, pe birou şi în suflete.

Nici nu mai contează ce vreme e afară, eu sunt cu Pufy şi cu animăluţele mele pe câmpul visului meu.
Sunt fericită!
Mulţumesc, mami şi tati!"

Simt un obraz cald care se mi se lipeşte de umăr. Sunt sigur că mi-a simţit emoţia în sclipirile accentuate ale ochilor. Am şi eu, ca toată lumea, sensibilităţile mele (cum spunea un drag actor într-un film). Îi văd zâmbetul şi mă simt fericit. Fericit că a sosit bucuria în sufletul Cameliei, soţia mea şi în sufletul micii noastre Florentina. Florile mele!

Sursa imagini: internet

Targul viitorului

În jurul meu se îngrămădesc feţe curioase, cu ochi mari şi guri căscate, priviri neîncrezătoare unele, uimite altele.Cei mai mulţi au ieşit de la biserică şi mulţimea de oameni creşte văzând cu ochii. Văd şi vreo două tulumbe sferice pe capetele a doi burtoşi-bărboşi îmbrăcaţi cu nişte mantale în care soarele îşi răsfrânge raze sclipicioase, răsturnaţi pe pernele unei trăsuri oprite la o distanţă mai mare. Să nu se amestece cu "prostimea", mă gândesc eu, amintindu-mi denumirea acelei căciuli, purtate numai de boieri şi negustori: calpac. Copii în picioarele goale se agaţă cu o mână de straiul de sărbătoare al mamei sau tatălui iar cu cealaltă îndepărtează o buclă din părul ciufulit rătăcită pe frunte sau se scobesc în nas.

 Apăs butonul imprimantei la care am conectat aparatul foto şi poza pe care tocmai am făcut-o iese uşor pe format A4. O arăt demonstrativ privitorilor ale căror feţe se lungeau tot mai mult, uluite.
Încep să strig:


"Lume, lume!
Să audă tot omul şi să ia aminte la cele ce spun!
ABDcomputer vă aduce viitorul în casele voastre!
200 de ani de cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii îi găsiţi în produsele de la ABDcomputer!

- Cel mai mare stoc din ţară, fie iarnă, fie vară!
- Laptop-uri, calculatoare, servere, televizoare!
- Imprimante, copiatoare, mop-uri şi aspiratoare!

- Tablete şi monitoare, pentru mic şi pentru mare!
- Pentru orice buzunar, că-i boier sau opincar!
- Cinspe' zile poţi testa, să vezi dacă-ţi va plăcea, dacă nu, iei altceva...ori bănuţii...cum vei vrea!
- Mărci de înaltă-calitate, branduri diversificate!
- Produsele comandate, vor fi repede livrate, drumul doar o zi durează, şi nu costă, fii pe fază!
- Dacă ai vreo întrebare, te aşteptăm, frăţioare, să ne suni, să discutăm, cu drag o să te-ajutăm!"

Unul dintre boieri coboară din trăsură şi se apropie de mine. Pe haina cu fireturi văd ceva scris cu albastru, subliniat cu verde: ABD!

Deschid ochii. Mă aflu în fotoliul din faţa calculatorului. Am adormit iar la calculator, fir-ar să fie!
Pe monitor este pagina de internet pe care o accesez în fiecare seară, să văd ce promoţii au mai apărut. În stânga sus este sigla, albastru cu verde: ABD.

Sursa poze: internet

Cafea si primavara

- Bună dimineaţa! Hai, trezeşte-te, şopti o voce suavă pe care el o auzi venind de undeva, de departe, simţind apoi pe colţul gurii o atingere catifelată de buze parfumate, calde şi rujate.
Deschise ochii cu greu, pleoapele încăpăţânate parcă îşi tăvăliseră genele prin miere care, lipite, nu voiau să se ridice.
- Ţi-am lăsat cafeaua pe birou, eu trebuie să plec.
- Unde? bâigui el buimac cea mai idioată întrebare pe care mintea lui adormită reuşi să i-o dicteze.
- La servici, nu ţi-am spus că lucrez şi sâmbăta?

"Cealaltă nu lucra sâmbăta..." îi veni în minte o amintire veche şi aproape uitată, simţind cum conştiinţa i se încarcă din ce în ce mai mult în creier ca un Windows boot-at de computer. "De ce dracu' o trebui să mă trezesc devreme în week-end...?" îşi spuse din nou în gând cu ciudă, după care rosti, zâmbind cu o recunoştinţă forţată:
- Mulţumesc pentru cafea şi pentru dulcea deşteptare, iubita mea!
- Să ştii că am făcut-o la ibric, ştiu că nu-ţi place dar cofetiera ta a tuşit, a bufnit, a răbufnit şi...s-a isprăvit, îi explică ea, glumeaţă. Am plecat, pupici!
Mimă o apăsare a unui deget arătător pe buze după care execută un stânga-mprejur graţios.

Rămas singur, îi dădu prin cap să plonjeze din nou în lumea somnului dar gândul la cafea îi alungă ideile "onirice". Odată intrat în baie aruncă pe faţă câţiva pumni de apă rece, apoi se spălă pe dinţi.

Intră în fumoar, aşa cum numea el camera lui "personală şi particulară", în care avea biroul, rafturile cu cărţi şi CD-uri, combina muzicală şi televizorul cu ecran de un metru în diagonală. Aici se simţea adolescent, aici fuma, asculta muzică cu boxele date la maxim, scria...aici îşi "făcea de cap", cum îi plăcea să spună. Lipseau doar afişele de pe pereţi cu ACDC, Scorpions, Madonna şi Michael Jackson, care erau înlocuite de două tablouri mari cu peisaje montane, unul de iarnă şi altul de vară. În rest era o cameră de licean rebel.

Apăsă butonul de pornire al calculatorului, îşi aprinse o ţigară, luă ceaşca de cafea în mâna stângă, puse picioarele încălţate în papuci de casă verzi ("verzi! altă culoare nu găseam!") pe un colţ al biroului şi se răsturnă relaxat pe scaunul comod, cu spătar flexibil. "Trebuie să-mi cumpăr o cafetieră nouă" îşi făcu el o promisiune. Nu putea să sufere cafeaua cu "zaţ". Sorbi din cafea în timp ce gândurile îşi făceau de lucru sub părul încă dezordonat, de burlac cu tabieturi abia trezit din somn.

N-ar fi rău să-şi schimbe monitorul de 17'' cu unul de 22'' , îşi spuse privind către imaginea de pe desktop. Deseori obişnuia să navigheze pe internet sau să scrie stând în poziţia lui preferată, cu picioarele pe birou şi cu tastatura "în braţe". Asta înseamnă o distanţă mai mare faţă de monitorul care, dacă e prea mic, literele devin ilizibile. Mda, nici tastatura nu e prea grozavă, dacă nu e wireless. Mai e şi uzată. Mouse-ul contează mai puţin, şi-aşa nu prea-l foloseşte. Şi o tabletă îi trebuie, neapărat, pentru ieşirile plicticoase la iarbă verde, să poată citi o carte electronică sau să asculte vreo melodie.

- Ia să vedem...Google - electrocasnice online..., spuse, tastând şi citind cu voce tare.Cele mai bune preţuri. Interesant!

Auzise de firma asta. Oare de unde? Nu-şi mai amintea.

Parcurse timp îndelungat ofertele de produse ale magazinului, nenumărate, hotărându-se să-şi schimbe camera foto îmbătrânită moral, tastatura, monitorul, iar în locul decedatei cafetiere se hotărî să-şi cumpere alta mai performantă.

Nu auzi paşii furişându-se pe vârfuri, care se apropiau din spate. Simţi doar mânuţele calde şi fine pe ochi:
- La mulţi ani, dragul meu! Credeai că am uitat ?
El îi prinse degetele uşor între degetele lui şi, surprins, întoarse capul.
- Păi...serviciul...?
- Mi-am luat liber. Tu crezi că te-am trezit cu noaptea-n cap degeaba?
Se îndreptă spre uşă şi, întorcându-se, îi puse un pachet în braţe.
- La mulţi ani! Mai aştept mult sărutul tău?
El lăsă pachetul, se ridică şi o luă în braţe.

Cadoul de la ea era un espressor comandat cu două zile în urmă.
- Te-am păcălit în privinţa cafetierei, îi spuse ea mai târziu. E primăvară, trebuie să facem curăţenie prin lucrurile vechi.
"Da, e nevoie de mai multe schimbări...", gândi el. O privi în ochii neasemuit de frumoşi, continuându-şi gândul:
"...cu o singură excepţie: ochii ăştia superbi. N-o să-i schimb niciodată!"

Sursa poze - internet

Inapoi in viitor

   Stau relaxat în fotoliul din sufragerie urmărind filmul de la televizor împreună cu fiul meu. "Back to the future". Am mai văzut filmul, dar îmi place să-l revăd, mai ales din pricina băiatului care se distrează copios trăind aventurile protagoniştilor care se plimbă cu maşina timpului în trecut, prezent şi viitor. Din când în când, mintea îmi zboară la momentele de peste zi, la diverse detalii ori la problemele care îşi aşteaptă nerăbdătoare rezolvări.


Îmi amintesc de bătrânul meu calculator care a răposat deunăzi, după ani şi ani de lupte grele, de upgrade-uri şi resuscitări, mai ales în ultima vreme. Ca să nu mai spun că scotea nişte sunete de râşniţă oxidată şi ieşită la pensie care-mi gâdilau "plăcut" timpanele sensibilizate de activitatea de mic funcţionar, de peste zi, de la serviciu. Serviciul meu se desfăşoară la birou. De fapt este un conglomerat de birouri în care liniştea este la fel de prezentă ca şi în Gara de Nord. Replici de genul : " Ia dosarul... dă-mi dosarul...fă lista nominală şi du-o la semnat!...dă-mi tabelul... ia tabelul...ai terminat? nu? păi de ce?.." se succed pe ritm de "Glasul roţilor de tren" zilnic. Iată de ce seara, când ajung acasă, îmi doresc mai mult ca orice să mă scufund într-un fotoliu şi în muzică. Folk sau clasică. La calculatorul în care am un playlist preferat.

Filmul derulează pe ecran imagini cu unul din personaje, din 1955, mut de uimire în faţa unei camere video fabricată în anii 80. Oare eu, dacă aş călători în...1814 de exemplu, ce aş lua cu mine? Aş lua un laptop cu hard disk-ul plin de muzică, filme şi cărţi în format electronic, o pereche de căşti şi un invertor de 220v pentru maşină, să-mi încarc acumulatorul computerului. Ziua m-aş plimba de colo-colo prin peisajele neatinse de otrava civilizaţiei mileniului 3 iar serile mi le-aş petrece în faţa monitorului. I-aş uimi pe localnicii din secolul al XIX-lea! Potenţiali clienţi. Aş putea fi un distribuitor al ABDcomputer...între secole. Cost minim, profit maxim. De ce nu?

Filmul s-a sfârşit iar eu am revenit în 2014. Îmi fac planuri. Mâine dimineaţă, într-o pauză, o să dau telefon pentru comanda noului calculator. Abia aştept să văd un documentar direct de pe net, în format HD, pe noul meu monitor. Sau un film de dragoste, alături de iubita mea soţie.

Un film de dragoste, m-am hotărât!