Bun venit!

sâmbătă, 15 noiembrie 2014

Matematica mea, iubirea


Mă întrebi ce e iubirea şi-mi zâmbeşti, frumoasă gură,
Te gândeşti că întrebarea m-a pus în încurcătură.
Nu greşeşti, dar în orgoliul ce mă caracterizează
Încerc să descriu iubirea calculând...cuvinte-n frază..

Suntem doi - eu şi cu tine, matematic - om plus om,
Iar această adunare e iubirea, un binom.
(Prin absurd de-aş pune minus, cu sadismul unui Nero,
Din iubire ar rămâne un monom tinzând spre zero.)

Dacă tu şi eu, iubito, am descrie un unghi drept,
Între noi ar fi iubirea ce ne leagă, un concept
Care la puterea a doua-i suma noastră, neapărat,
Eu - catetă, tu - catetă, ridicate la pătrat.

Dacă suntem două puncte într-un plan luat la-ntâmplare,
Şi-ntre noi e depărtarea, pe-o distanţă oarecare,
Un segment ce ne uneşte virtual este iubirea,
Tot mai mic, spre punct, el este vecin cu nemărginirea.

Poate Thales ori Bernoulli, Isaac Newton, m-ar certa
De m-ar auzi. Doar Barbu ar zâmbi şi m-ar ierta
Când spun că e înmulţire şi raport şi radical,
Ştiind sigur că iubirea-i număr iraţional!




Opera în şapte acte

Operă în şapte acte este lumea, e pământul,
Omul, azi, o stăpâneşte cum a poruncit Cuvântul.
Cel ce laudă virtutea gustând mere interzise,
Cel ce strânge-avar trofee din vieţuitoare-ucise,
Cel ce urcă trup şi spirit în văzduhuri, unde-i vântul,
Cel ce ştie să iubească sufletul, versul şi cântul,
Cel care transformă ura şi iubirea în beţie,
Cel ce joacă la ruletă munţii de copilărie,
Cel ce-aspiră să aducă fericire celor mulţi,
Cel ce-ncalţă zilnic truda semenilor lui desculţi,
Cel ce-ngenunchează naţii cu discursuri de Mesia,
Cel ce-n falsa Libertate crede, adorând făclia,
Specie de alb şi negru...de fiinţe indecise
Ce nu recunosc stigmatul ucigaşilor de vise.

Cel ce, obsedat de forţă, de ştiinţele exacte
Azi ameninţă cu moartea opera în şapte acte.


duminică, 2 noiembrie 2014

Drepul de-a alege

Se-anunţă geruri multe, ninsori ce-s tot mai sumbre,
Şi an de an zăpada se înalţă tot mai sus,
Tu astăzi nu te-ncrede-n acest sobor de umbre
Ce-ţi dă pentru căldură un ceai şi-un lemn în plus.

Tu crede-n ochii-ţi proprii şi-n sufletul ce plânge,
Crede-n puterea crucii veghind în cimitire
Chemări de taţi şi mame care-au semnat cu sânge
Un act suprem de jertfă, lăsat ca moştenire.

S-a câştigat prin luptă puterea de-a alege
Conducătorii ţării. Sunt fluvii de durere
Ce curg din nori de vremuri pecetluind o lege:
Ca tu, printr-o parafă, să îţi exprimi o vrere.

Ştiu ce-ai să-mi spui, că nimeni nu va schimba nimic,
Că viitorul sumbru aşteaptă-n pragul porţii,
Dar, din mai multe rele, tu, răul cel mai mic
Alege-l!
Ai tot dreptul, plătit cu preţul morţii!