sâmbătă, 19 aprilie 2014

Pantofii cu dragoste



    Mergea pe stradă la câţiva metri în faţa mea. Suplă, fără să fie slabă, îmbrăcată într-o hăinuţă subţire de piele neagră, aşa îmi părea la lumina felinarelor electrice stradale care se aprinseseră timid de câteva clipe, păşea vioi printre bălţile rezultate din parteneriatul ploii de primăvară (ce încetase de vreo zece minute) şi gropile din trotuarul construit pe vremea când tata o ducea pe mama la cofetărie şi când încerca, cu mari eforturi, să-i fure un sărut pe întuneric la filmele cu Gianni Morandi. Eram fascinat de gambele ei frumoase şi de mersul ei rapid, aproape acrobatic - mi se părea, din pricina tocurilor înalte ale pantofilor eleganţi. Unde mai văzusem eu pantofii ăştia? Sau ceva asemănător...parcă aceia erau un pic diferiţi..? Nu, nu puteam să-mi amintesc deloc. "Ba da, ştiu!..." Mi se lumină mintea deodată! Pe site-ul acelaacolo unde am căutat încălţăminte, eu şi consoarta mea, şi ne-am cumpărat câte două perechi de fiecare. Trebuie să recunosc că mai mult ea a căutat, derulând pagini şi modele pe site-ul acela atractiv, şi îmi arăta când un model, când altul, care de care mai frumoase. A trecut ceva timp de atunci iar ghetele şi pantofii mei, aleşi de "aleasa" vieţii mele, sunt buni şi în ziua de azi, deşi i-am tot purtat.
  "Nu mai e mult până acasă!" mi-am spus eu cu oarecare regret, admirând în continuare, prin semiîntunericul amurgului, superbele picioare încălţate în pantofii cu toc care mi-au deşteptat amintiri.



Silueta stăpânei lor îmi aminti de Marilyn Monroe în scena de pe peronul gării din filmul "Unora le place jazz-ul". Aceleaşi mişcări vioaie şi aceleaşi forme apetisante. "He-he..., îmi spusei eu, zâmbind vag, dacă aş mai avea douăzeci şi cinci, treizeci de ani cât are fătuca asta, mai-mai că aş intra în vorbă cu ea. Dar gata, s-a dus, am sărit binişor de patruzeci, tre' să stau în banca mea. Cum de n-am profitat de vremurile alea, nu ştiu, că doar aveam ceva succes la frumuseţi...mi-a trebuit însurătoare devreme. Acu' mă uit. Şi rămân cu uitatul."  Îmi fac apoi, singur, autocritica: "Draga mea dragă o fi ajuns, cred, acasă, mă aşteaptă, se gândeşte la mine iar eu mă uit după prospături. Să-mi fie ruşine! "

Totuşi, privirea mea era atrasă ca un magnet de dresurile încălţate în pantofii aceia eleganţi.

"Avea un picior, foarte uşor
 Şi c-o botină, de cea mai fină
Am fost tentat de-aşa vânat
De-o pulpă rondă, de-o nimfă blondă!"

îmi sună în minte melodia lui I.D. Ionescu din revistele de altădată şi mă făcu să zâmbesc, văzându-mă în pielea protagonistului din cuplet, care-şi urmărea fără să ştie propria soaţă, cu gânduri necurate.
N-am terminat de zis în gând: "Ce-ar fi să se oprească în faţa...", că "nimfa" se opri în faţa porţii noastre.


Sunt îndrăgostit din nou. De soţia mea. Cea mai frumoasă femeie, mamă şi soţie din lume. Cum de am putut să regret, chiar şi pentru o clipă, o tinereţe pierdută cu aşa comoară în casă, nu ştiu. Cred că noi, bărbaţii, suntem, unii dintre noi, chiori şi orbi, ca să mă exprim elegant. Doar pentru că şi-a dat o nouă formă la păr, să nu-i recunosc silueta? Ea spune că pantofii cei noi cumpăraţi online, m-au făcut s-o văd altfel, pentru că sunt foarte comozi, chiar dacă au tocuri înalte. Da, i-am povestit, ce vă miraţi aşa? Are şi simţul umorului, pe lângă alte calităţi şi întotdeauna a fost înţelegătoare. Ştiu asta, că altfel riscam "să nu mai mănânc ciorbă caldă" cum spune bătrânul meu.


În seara asta avem program de shopping. Vreau să-i cumpăr o pereche de sandale. Ea deja mi-a comandat o pereche de pantofi seara trecută, să-mi facă o surpriză. O să-i probez, şi dacă nu-mi place cum îmi vin o să-i schimb cu o altă mărime.
Îmi iubesc soţia. Când omul simte că ceva îi aparţine are tendinţa să nu mai pună atâta preţ pe "avuţie". E a lui şi gata. Doar atunci când o pierde realizează valoarea de neînlocuit pe care a pierdut-o şi încearcă, prea târziu de cele mai multe ori, să o recupereze. Eu, datorită unui mers atrăgător pus în valoare de nişte pantofi comozi şi eleganţi, am realizat încă o dată cât sunt de bogat.




Sursa imagini: internet

6 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Lasă că-ţi stă bine aşa, roşcată. Ce-ar fi să mă iei şi pe mine la plimbare?

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce bine ca am scapat de alergatura prin magazine in cautarea pantofilor,cei de la Walkin au preturi foarte bune si pantofii sunt superbi!

    RăspundețiȘtergere