Bun venit!

duminică, 13 aprilie 2014

Targul viitorului

În jurul meu se îngrămădesc feţe curioase, cu ochi mari şi guri căscate, priviri neîncrezătoare unele, uimite altele.Cei mai mulţi au ieşit de la biserică şi mulţimea de oameni creşte văzând cu ochii. Văd şi vreo două tulumbe sferice pe capetele a doi burtoşi-bărboşi îmbrăcaţi cu nişte mantale în care soarele îşi răsfrânge raze sclipicioase, răsturnaţi pe pernele unei trăsuri oprite la o distanţă mai mare. Să nu se amestece cu "prostimea", mă gândesc eu, amintindu-mi denumirea acelei căciuli, purtate numai de boieri şi negustori: calpac. Copii în picioarele goale se agaţă cu o mână de straiul de sărbătoare al mamei sau tatălui iar cu cealaltă îndepărtează o buclă din părul ciufulit rătăcită pe frunte sau se scobesc în nas.

 Apăs butonul imprimantei la care am conectat aparatul foto şi poza pe care tocmai am făcut-o iese uşor pe format A4. O arăt demonstrativ privitorilor ale căror feţe se lungeau tot mai mult, uluite.
Încep să strig:


"Lume, lume!
Să audă tot omul şi să ia aminte la cele ce spun!
ABDcomputer vă aduce viitorul în casele voastre!
200 de ani de cuceriri ale ştiinţei şi tehnicii îi găsiţi în produsele de la ABDcomputer!



- Cel mai mare stoc din ţară, fie iarnă, fie vară!
- Laptop-uri, calculatoare, servere, televizoare!
- Imprimante, copiatoare, mop-uri şi aspiratoare!

- Tablete şi monitoare, pentru mic şi pentru mare!
- Pentru orice buzunar, că-i boier sau opincar!
- Cinspe' zile poţi testa, să vezi dacă-ţi va plăcea, dacă nu, iei altceva...ori bănuţii...cum vei vrea!
- Mărci de înaltă-calitate, branduri diversificate!
- Produsele comandate, vor fi repede livrate, drumul doar o zi durează, şi nu costă, fii pe fază!
- Dacă ai vreo întrebare, te aşteptăm, frăţioare, să ne suni, să discutăm, cu drag o să te-ajutăm!"

Unul dintre boieri coboară din trăsură şi se apropie de mine. Pe haina cu fireturi văd ceva scris cu albastru, subliniat cu verde: ABD!

Deschid ochii. Mă aflu în fotoliul din faţa calculatorului. Am adormit iar la calculator, fir-ar să fie!
Pe monitor este pagina de internet pe care o accesez în fiecare seară, să văd ce promoţii au mai apărut. În stânga sus este sigla, albastru cu verde: ABD.




Sursa poze: internet



5 comentarii: