Pagini de viaţă

         E multă vreme de când n-am mai scris nimic aici, pe blog. Nu mai am timp, iar dacă totuşi găsesc ceva momente libere, prefer, din comoditate probabil, să le petrec la un film sau să citesc ceea ce au scris alţii pe blogurile sau (mai rar, din păcate) în cărţile lor. Scriu acum acest articol obligat-forţat, nu de Maya, care "mi-a dat leapşa", ci mai degrabă de subiectul lepşei: cărţile.

            Cărţile au făcut dintotdeauna obiectul celei mai mari pasiuni a mea. Am multe hobby-uri, mă pricep binişor la câteva lucruri, le fac cu plăcere (timpul, fir-ar să fie!), chiar dacă nu sunt expert în vreunul, dar cărţile... ele m-au ars şi m-au renăscut din cenuşă de nenumărate ori, m-au dus în ceruri, m-au azvârlit în abisuri, mi-au construit lumea în care trăiesc, aparte, diferită de a multora din jurul meu.

            Am moştenit de la tatăl meu, ca şi în cazul Mayei, pasiunea asta şi cealaltă, filmele (ne duceam la cinematograf foarte des, aproape de când mă ştiu). El zice că aveam vreo cinci ani când citeam majusculele din reviste sau ziare. Aveam colecţia revistei "Cinema" şi citeam titlurile, iar actorii îi cunoşteam pe de rost. Eu îmi amintesc doar că în clasa întâi fiind, nu înţelegeam de ce desenam pe caiete ouşoare şi bastonaşe în loc să scriem cu litere. Aveam pe atunci ore de lectură, în care "tovarăşa" învăţătoare ne citea poveştile lui Creangă. Era ca un serial, mai ales Povestea lui Harap Alb, că era destul de lungă, abia aşteptam să vină ora de lectură, să curgă mai departe aventurile simpaticilor protagonişti de poveste. Noi aveam în casă câteva sute de cărţi deja, într-o bibliotecă ticsită, dar nu aveam Creangă, cartea cu poveşti pe care îmi doream să le citesc eu, ori de câte ori aş fi dorit. Am găsit-o la o rudă care mi-a împrumutat-o pentru o perioadă de timp, nu foarte lungă, pentru că tata, văzând că stau cu cartea aceea în braţe tot timpul, mi-a cumpărat o ediţie foarte frumoasă de cum a apărut în librărie, un format mai mare, cu hârtie de calitate, cu o copertă cartonată. Nu o mai am, cred că am împrumutat-o vreunui copil din vecini şi nu am mai primit-o înapoi, aşa cum s-a întâmplat cu multe alte cărţi, dar amintirea acelei ediţii ale poveştilor lui Creangă e vie în amintirea mea. Am găsit o poză pe net cu ea:

            Apoi am continuat cu Poveşti nemuritoare, cu O mie şi una de nopţi ("Şeherezada văzu zorii mijind şi sfioasă, tăcu." wow, ce nostalgie am! ), cu Ispirescu, Slavici, Vladimir Colin (a scris nişte basme extraordinare), Alexandru Mitru ( Legendele Olimpului, Din marile legende ale lumii, În ţara legendelor), povestirile lui Mircea Sântimbreanu, povestirile istorice ale lui Dumitru Almaş (ilustrate magistral de graficianul şi pictorul Valentin Tănase, autor al faimoaselor benzi desenate de pe revista Cutezătorii din anii 80), momentele şi schiţele lui Caragiale, pe care le-am adorat şi multe altele.

            Primul roman a fost...care putea să fie romanul lui Athos, decât Cei trei muşchetari al lui Dumas? Pe când aveam vreo nouă ani, cred, s-a difuzat la televizor, într-o duminică seara, filmul "Dragoste şi onoare", film de capă şi spadă. N-am prea putut să-l savurez, la noi erau musafiri în seara aceea şi era cam hărmălaie în sufragerie, unde se afla televizorul Diamant 223, şi unde se tot găsea câte unul să treacă prin faţa ecranului. Mi-a spus tata la un moment dat, văzându-mă cam amărât, să nu-mi pară rău, că avem cartea în bibliotecă, cea a cărui ecranizare tocmai rula sub un alt nume şi că e mult mai frumoasă şi mai captivantă decât filmul. O s-o citesc într-o zi, când am să trec de perioada poveştilor, zicea el.  
  Cei trei muşchetari de Alexandre Dumas.

  Am început-o în seara aceea, iar în timpul liber din următoarele zile n-am mai făcut altceva. A urmat imediat După douăzeci de ani, 20.000 de leghe sub mări de Jules Verne, Tarzan-ul lui Burroughs, Winnetou şi Old Shatterhand...Apoi altele şi altele. Citeam, reciteam deseori...

1. Prima mea amintire cu mine citind:

Lecţiile de la sfârşitul Abecedarului.

2. Prima carte pe care am citit-o şi recitit-o:

Povestiri, poveşti, amintiri  de Ion Creangă.

 3. O carte pe care fiecare copil ar trebui să o citească:

Toate pânzele sus! de Radu Tudoran

4. Locul meu preferat de citit:

Nu am unul preferat (mmm...totuşi, întins pe pat mi-e cel mai comod) dar cel mai "ieşit din comun" era, pe vremuri, la masă, în timp ce mâncam, când rezemam cartea de coşul cu pâine, iar paginile erau ţinute deschise de două ceşcuţe. Nu sunt singurul, am mai auzit „povestea” asta. Aha, îmi amintesc cu mare plăcere de verile când citeam în grădină, la umbra vreunui pom, pe pătură.

5. Accesorii obligatorii în timpul lecturii:

Accesorii obligatorii nu există la mine, doar preferinţe: fructele, plăcinta (cu mere sau brânză) ori sărăţelele.

6. Numărul cărţilor de pe lista mea de lecturi viitoare:

Nenumărate. Exemple: Fraţii Karamazov  şi Crimă şi pedeapsă (am îmbătrânit şi de citit încă nu le-am citit, ruşinică mie!).

7. Ultima carte pe care am primit-o sau am cumpărat-o:

Am cumpărat Crimă şi pedeapsă – Dostoievski şi am primit Copacii cu vise de Maria Călin (de la cine? vă las să ghiciţi!)

8. O carte care mi-a schimbat viaţa într-un fel:

Creştinism şi yoga de Părintele Ioan Filaret, o carte care mi-a schimbat viziunea asupra vieţii, aşa cum o vedeam eu pe la 18-19 ani, când mă fandoseam cu artele marţiale, cu experienţele mistico-spiritiste şi cu filosofia asiatică.

9. O carte care-mi place, dar care pare să nu placă mai nimănui:

Cartea mea de poezii. Glumesc, nu există aşa ceva.

10. O carte care nu-mi place, dar pe care toată lumea pare s-o iubească:

Asul. Mie-mi plac damele.

11. O carte care mă intimidează:

Cartea verde a fiscalităţii? Cred că!

12. Trei dintre scriitorii mei preferaţi:

I.L.Caragiale, Liviu Rebreanu, Mihail Sadoveanu, Charles Dickens, Marin Preda, Rodica Ojog-Braşoveanu, Agatha Christie, Ion Băieşu, Mihail Drumeş, Al.Dumas, Panait Istrati, Victor Hugo, Jack London, Jules Verne, I. Teodoreanu... ăăăăă…..trebuiau numai trei???

13. Care sunt poeţii mei preferaţi:

Minulescu, Păunescu, Stănescu, bineînţeles – Eminescu, şi (fără –escu) Bacovia.

Dau mai departe această plăcută leapşă, ascultând sugestiile Mayei - Filelor de poveste, Karlei, Danei Lalici şi lui Nicu Despa. Cu drag.