Crăciun

   Avea foaia albă în faţă, pe care se vedea doar titlul, „Lucrare de control” şi nu ştia ce să scrie mai departe. În stânga lui, colegul de bancă, Ionuţ, scria de zor iar băiatul se miră de lucrul acesta, de obicei dădea din colţ în colţ, era destul de slăbuţ la învăţătură. Se uită în foaia lui şi realiză că nu ştie nici măcar cerinţele.  Panica îl cuprinse, dar fu întreruptă de o voce domoală:

-         Andrei, trezeşte-te, hai să priveşti pe fereastră!

Deschise uşurat ochii. Fusese doar un vis, doar intrase in vacanţă de două zile. Sări din pat direct la fereastră, bănuind motivul pentru care îl îndemnase mama lui să privească pe geam.

Totul era alb. Copacii, gardul, acoperişurile caselor din vecinătate îmbrăcaseră haine de zăpadă iar în aer pluteau fulgi mari şi deşi. Fericirea îi cuprinse sufletul şi îi veni să ţopăie la gândul bucuriilor care îl aşteptau.

-         Acum poate veni Moş Crăciun, spuse mama, e destulă zăpadă pentru sania lui.

Copilului îi pieri zâmbetul, şi zise încruntat:

-         Ştiu că este o minciună. Nu mai încercaţi să mă păcăliţi cu Moş Crăciun, că nu vă mai merge! Ştiu că Moş Crăciun nu există!

-         Ştii? Dar de unde ştii tu, ia spune-mi!

Mama îi cuprinse obrăjorii trandafirii cu mâinile ei calde, privindu-l cu duioşie. Andrei se smulse hotărât şi se aşeză pe marginea patului.

-         Au râs copiii de mine la şcoală când m-au auzit că abia îl aştept pe Moşul.

-         Sunt convinsă că au râs aceia care nu primesc daruri de Crăciun pentru că nu învaţă la şcoală şi nu sunt cuminţi, replică mama lui, zâmbind, încercând să-l liniştească.

-         Ionuţ primeşte în fiecare an cadouri, chiar dacă nu învaţă şi face numai năzbâtii pe acasă şi Mircea mi-a povestit că l-a văzut pe tatăl său anul trecut, noaptea, târziu, cum a strecurat pe furiş cadourile pentru el şi fratele lui sub pom. Iar Petruţ, care e cel mai bun elev din clasă, prietenul meu cel mai bun, nu a primit niciodată vreun cadou de Crăciun şi nici brăduţ împodobit nu a avut..

Mama îi cuprinse cu braţul umerii mici şi îl sărută pe creştet, privind cu subînţeles către uşa în cadrul căreia stătea deja de câteva secunde tatăl lui Andrei. Prinsese şi el vorbele copilului, înţelegându-i supărarea. Se aşeză de cealaltă parte a fiului său, cuprinzându-i o mânuţă în palma lui mare.

 -     De care Petruţ vorbeşti? Unde locuieşte? întrebă el.

Andrei îi explică, spunându-i şi numele de familie al colegului său de clasă.

-         Da, ştiu acum de cine vorbeşti. Îi cunosc familia, cu tatăl lui am copilărit. Vezi tu, Andrei, unii oameni luptă cu viaţa să le fie bine lor şi familiilor lor şi reuşesc, într-o mai mare sau mai mică măsură. Alţii se lasă învinşi de viaţă ori, pur şi simplu, nu reuşesc, orice-ar face, să iasă din situaţia grea în care se află.  La aceştia din urmă moşul Crăciun sau moş Nicolae, vin cu altfel de cadouri, mult mai preţioase decât cele obişnuite. Condiţia este ca oamenii, în special copiii, să fie buni, să fie vrednici de darurile pe care le aduce această întruchipare a generozităţii lui Dumnezeu, Moşul Crăciun. Pentru că, nu trebuie să uităm, de Crăciun sărbătorim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, evenimentul de acum două mii de ani care a schimbat mersul de până atunci al omenirii şi ne-a adus nouă mântuirea sufletelor. Înţelegi, Andrei?

-         Înţeleg, tati…răspunse băiatul, încă posomorât.

-         Poimâine seară este Ajunul, să-l inviţi şi pe prietenul tău la noi, bănuiesc că o să vă întâlniţi la săniuş…spuse tatăl, schimbând peste creştetul băiatului un zâmbet cu soţia lui.

-         Da, o să mergem şi cu colindul, se înflăcără dintr-o dată băiatul, privind când în stânga, când în dreapta, către părinţii lui.

În seara de Ajun, în jurul pomului de Crăciun din casa lui Andrei se aflau patru copii. Au mâncat prăjiturele, portocale şi bomboane de ciocolată, s-au jucat , au desenat. A fost o distracţie când au cântat colinde, cea mai mică dintre surorile lui Petruţ, de trei anişori, mai mult îngâna versurile. Au stat până seara târziu iar când au trebuit să plece, cea mică adormise deja. Mama le-a pus în trăistuţele de colind bunătăţi de tot felul.

-         O să mergem cu maşina, spuse tatăl lui Andrei, întors nu de mult acasă, din ultima zi de lucru înainte de sărbători, cea mică a adormit şi voi locuiţi destul de departe. Vino şi tu, Andrei.

   La una din ferestrele căsuţei sărăcăcioase străluceau zeci de luminiţe multicolore. Un bărbat cu o fetiţă în braţe şi trei copii cu ochi mari priveau prin geam brăduţul împodobit şi cadourile învelite într-un ambalaj strălucitor.

  Din casă ieşi o femeie şi îmbrăţişă copilul ce avea două mărgăritare pe obraz:

-         A venit Moş Crăciun la voi, copilul meu drag!

Ieşi apoi şi tatăl lui Petruţ care luă fetiţa adormită în braţe:

-         Îţi mulţumesc pentru…tot, prietene! spuse el.

Strânse mâna prietenului din copilărie, luă de mânuţă pe cealaltă fetiţă care bătea din palme de fericire şi, împreună cu Petruţ şi cu mama lui, intră în casă după ce îşi luară cu toţii rămas bun.

Andrei şi tatăl lui au mai rămas câteva momente privind prin fereastră bucuria copiilor care îşi desfăceau cadourile.

-         Tu ai pus la cale toate astea, nu? întrebă copilul, ţinându-şi strâns de mână tatăl.

-         Dumnezeu a dăruit cel mai mare dar omenirii, iubirea! EL a făcut şi această mică minune, băiatul meu, cu ajutorul lui…Moş Crăciun, răspunse tatăl zâmbind, arătându-i fiului său o lumină care tocmai brăzda cerul limpede, încărcat de stele.

Andrei privi cerul şi se lipi de braţul tatălui, înţelegând, în sfârşit.

Au trecut anii şi băiatul, devenit mai târziu bărbat, nu s-a mai îndoit niciodată de existenţa lui Moş Crăciun.